Informații despre vaccinarea împotriva COVID-19

Din data de 18 ianuarie 2021 a început etapa a doua din campania de vaccinare în toate cele 6 centre din județul Alba. Vă reamintim că la nivelul județului Alba au fost operaționalizate un număr de 6 centre de vaccinare după cum urmează:

  • Alba Iulia – Sala de sport a Universității ”1 Decembrie 1918” (Alba Iulia, str. Tudor Vladimirescu nr. 143);
  • Aiud – Sala de sport (str. Tribun Tudoran, nr. 5);
  • Blaj – Centrul Cultural Iacob Mureșianu, (str. Republicii, nr. 36);
  • Sebeș – Centrul de zi pentru persoane vârstnice (str. Lucian Blaga nr. 45A);
  • Cugir – Centrul Cultural Cugir (str. I.L. Caragiale nr. 5);
  • Câmpeni – Sala de sport nr. 2 (str. Izvoarelor nr. 2B).

MESAJ VACCINARE

Având în vedere anumite solicitări venite din partea unor persoane juridice – instituții publice sau entități private de pe raza județului Alba, eligibile în etapa a doua de vaccinare anti-COVID-19, privind înscrierea personalului în cadrul platformei de programare, menționăm următoarele:

Pentru ca o persoană juridică să își poată programa salariații în această platformă, este necesar ca angajatorul (entitatea respectivă) să creeze un cont de utilizator aferent persoanei juridice, iar apoi toți salariații entității care doresc să fie vaccinați vor putea fi programați de pe contul respectiv.

Vă menționăm că pe platforma https://vaccinare-covid.gov.ro/platforma-programare/ sunt disponibile tutoriale video și manuale de utilizator, unde pot fi găsite informații privind pașii de urmat pentru crearea conturilor și înscrierea personalului pentru vaccinare.

Vă mulțumim.