Prefectul Dănuț Emil Hălălai a premiat pompierii implicați în operațiunea de stingere a incendiului de la S.C. Solina România

Miercuri 6 februarie a.c. prefectul județului Alba, domnul Dănuț Emil Hălălai a avut o întâlnire cu reprezentanții instituțiilor cu atribuții pe linia gestionării situațiilor de urgență, respectiv operațiunile de intervenție pentru stingerea incendiului de la S.C. Solina România din localitatea Drâmbar.

Prefectul Dănuț Emil Hălălai alături de inspectorul șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență ” Unirea” Alba, col Adrian Guia au premiat  pompierii implicați în operațiunea de stingere a incendiului de la S.C. Solina România din localitatea Drâmbar, oferindu-le diplome în semn de prețuire și respect pentru efortul și curajul de care au dat dovadă în lupta cu flăcările.

Instituția Prefectului – Județul Alba