Comunicat de presă nr. 3 din 07.05.2020

Prefectul Nicolae Albu a dispus o analiză la fața locului a situației epidemiologice de la nivelul comunei Săliștea, împreună cu Dl. Comisar Șef Florin Dogaru – Inspector șef al Inspectoratului de Poliție Județean Alba, Dl. Colonel Giurea Marius – Inspector șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean Alba, Dl. Colonel Guia Adrian – Inspector șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Alba, Dl. Alexandru Sinea – Director Executiv și D-na Daniela Dreghici Popa – Director Executiv Adjunct a Direcției de Sănătate Publică Alba, Dl. Primar Aurel Stănilă și reprezentanții autorității locale.

Întrevederea a avut ca și temă principală de discuție situația de la nivelul comunei, iar în acest sens s-a dispus punerea în aplicare a unor măsuri de prevenire și combatere a infectării cu virusul COVID-19. Informații privind anchetele epidemiologice efectuate vor fi comunicate de către reprezentanții DSP Alba.

Prefectul Nicolae Albu face un apel către locuitorii județului Alba să respecte normele de distanțare socială, precum și prevederile ordonanțelor militare.

Instituţia Prefectului – Judeţul Alba