Comunicat de presă din 12.06.2020

Dl. ministru Nelu Tătaru s-a aflat în data de 12 iunie într-o vizită de lucru în județul Alba. La Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia i s-au prezentat o parte din secții, măsurile luate în actualul context epidemiologic, obiectivele de investiții aflate în derulare și aspecte relevante cu privire la înfăptuirea actului medical, tratamentul pacienților, etc.

După conferința de presă, Instituția Prefectului a organizat o întâlnire cu autoritățile județene, locale și cu managerii spitalelor din județ care tratează bolnavii COVID. La întâlnire a participat și deputatul Florin Roman, prin implicarea căruia au fost aduse în județ aparate și kit-uri de testare și au fost donate sume importante către unitățile spitalicești, folosite la achiziția de teste, ventilatoare mecanice pentru paturile ATI, materiale și echipamente medicale.

Ministrul Nelu Tătaru a apreciat colaborarea dintre instituțiile și autoritățile din județ, menționând că Alba reprezintă un exemplu de bune practici în gestionarea crizei provocate de coronavirus, iar prefectul Nicolae Albu a mulțumit pentru sprijinul pe care spitatele l-au primit de la minister. Totodată, a multumit conducerii CJ Alba, în frunte cu președintele Ion Dumitrel, conducerii și colectivului DSP Alba, cât și primarilor din județ pentru gestionarea și rezolvarea problemelor apărute. A mai fost prezentată situația epidemiologică actuală la nivel județean și s-a discutat despre măsurile luate pentru limitarea răspândirii virusului.

INSTITUȚIA  PREFECTULUI – JUDEȚUL ALBA